Satul Todirești
Sat pe partea dreaptă a automagistralei Chișinău-Bender, la gura unei văi deschise spre râul Bâc, între localitățile Chetrosu și Țânțăreni, cu relief colinar până la Puhoi și Crețoaia. Peste calea ferată este satul Chirca. Moșia Todireștilor e remarcată cu 7 movile funerare străvechi. În graiul arheologic vatra voievodală Todirești se prezintă în felul următor: ,,Conform cercetărilor arheologice, primele 3 sate s-au format aici după includerea Daciei în componența Imperiului Roman, în anul 106 d.Hr., când satele au fost trecute prin foc și sabie, fapt confirmat de materialele arheologice colectate: aglomerații de lut cu amprente de nuiele și diferite obiecte și unelte casnice din perioada romană târzie (sec. II-IV d. Hr.). După anul 500 d. Hr., pe aceste locuri a luat ființă o nouă așezare umană, care s-a menționat până prin anul 900 d. Hr., pe vatra acesteia fiind colectate diferite obiecte casnice, inclusiv vase din epoca migrațiilor (VI-IX d. Hr.). La puțin timp aici s-a întemeiat un alt sat cu o existență redusă, întrucât curând a fost distrus și părăsit. Pe locul lui au fost colectate diferite vestigii arheologice din sec. X-XI d. Hr. După constituirea Țării Moldovei, aici s-au întemeiat 2 sate, acestea având de asemenea o existență efemeră. Pe vetrele lor părăsite s-au colectat materiale arheologice, în special vase de argilă din perioada moldovenească (sec. XV-XVII d. Hr.)” (Ion Hîncu, Vetre strămoșești din Republica Moldova, Chișinău, 2003, pag. 154).
Dar patrimoniul național siliștea și-a făcut apariția în scris la 11.06.1627, în timpul domniei lui Miron Barnovschi-Movilă. În acea zi marii boieri, aflați împreună cu domnitorul la Todirești de pe Bâc, au întocmit un hrisov pentru vânzarea unei părți din ocina Cucuteni, aprobat de Vodă. În 1670 „căpitanul de Todirești face o mărturie hotarnică pentru moșia satelor Cobusca și Burnărești”. În documentele timpului întâlnim satul Todirești din apropierea hotarului lui Halil-pașa, zis și „hotarul celor 2 ceasuri”, concretizându-se că „în jos stăpânesc tătarii, în sus moldovenii”. La 1835, moșia Todirești aparținea Casei Arhierești din Chișinău, apoi trecu în popsesia Mănăstirii Căpriana. Satul însuma 118 bărbați și 119 femei, Ivan Calfa depășise 98 de ani.
Recensământul populației din 1859 numără în satul mănăstiresc pe Bâc 93 de case, 93 de bărbați și 95 de femei. Mănăstirea Căpriana, după cum afirmă stastisticianul A. Egunov, la 01.01.1865 avea în proprietate 3939 desetine de pământ. Dar rămânea siliște mică, în 1875 număra doar 38 de case, 55 de bărbați și 47 de femei. Moșia mănăstirească constituia 1710 desetine arabile, , 1189 desetine de pădure, restul toloacă pentru turma de oi. Sătenii, însă, dispuneau de 280 de desetine de teren arabil și 3 desetine de livezi. Lunca Bâcului, cârpită cu mocirle și băltoace, mișuna de păsări sălbatice și stufării. În 1902 a fost închisă școala parohială, deoarece își deschise ușile școala laică ministerială. Satul crescuse vădit. „Todirești, sat în jud. Bender, volostea Telița, are 266 case, cu o populațiune de 1927 suflete”, menționa în 1904 celebrul geograf și scriitor Zamfir Arbore. Către 1911 satul trecu în plasa (volostea) Mereni. Iar peste 1 an aicia fost întemeiată o stână cu oi negre de prăsilă (110 la număr), aduse din târgul asiatic Buhara, date în stăpânirea bacilor locali Brașoveanu și Cercalanu. Gazeta „Drug” din 22.09.1913 relata, că la expoziția raională de cai, crescătorii din Todirești au cules o bogată colecție de medalii. Între timp administrația imperială a averii de stat, în proprietatea căreia trecuse moșia mănăstirească, contra 2341 ruble a vândut pentru tăiere 64,21 desetine de pădure aleasă. Instigaţi la propaganda bolşevică, în vara anului rebel 1917, ţăranii din Todireşti au devastat fermele şi ogoarele experimentale, au prădat averea moşierului Iaroşevici. Au pus capăt anarhiei escadroanele române de cavalerie, chemate în ajutor de Sfatul Ţării şi în 1918 a fost restabilit Punctul Agronomic experimental. Şcoala şi biserica au revenit la limba maternă şi grafia latină. În toamna anului 1922 instituţia funciară română, împuternicită să realizeze în Basarabia reforma agrară, le-a oferit la 204 ţărani din Todireşti 1025 ha de pământ croit din fosta moşie mănăstirească.
Deşi se supune administrativ primăriei Ţânţăreni, satul Todireşti, cu 140 de case şi 756 de locuitori, în 1923 se bucura de şcoala primară şi o moară cu aburi. În curând, aici, fusese fondată o şcoală inferioară de meserii, în care însuşeau tâmplăria, fierăria şi lăcătuşeria 89 de tineri. Iar în 1933, ferma şi cele 46 ha de terenuri experimentale au fost trecute în gestionarea Facultăţii de Studii Agricole a Universităţii din Iaşi (cu sediul la Chişinău). Dar prin actul cumulativ al URSS către Guvernul României din 26.06.1940, Armata Roşie a forţat Nistrul, a invadat Basarabia şi a pus frontieră pe Prut. Totul s-a dus pe apa sâmbetei. Cei 815 oameni din Todireşti nu ştiau încotro s-o apuce. Apoi peste ei tăbărî şi potopul de foc al războiului. Aşa mic cum era, satul s-a ales cu o pierdere colosală. În acest potop au căzut 48 de săteni. Răni netămăduite au lăsat şi deportările staliniste masive. Din Todireşti au pătimit 23 de persoane.
După război a fost adusă în albia sa gospodăria experimentală, aici şi-au primit botezul de muncă mii de agronomi şi zootehnicieni. În 1989 localitatea avea 911 bărbaţi şi 1022 de femei. În 1994, aici, trăiau 1805 oameni, în 2004 recensământul însuma-se 1838 locuitori, români fiind 92%. (Sursa: Localităţile Republicii Moldova: itinerar documentar-publicistic ilustrat, Volumul 14, Editura Draghiştea, Chişinău, 2016).