Satul Chetrosu
Bâcul, în porțiunea dintre Sângera și Floreni, merge mândru la vale, însoțit de 2 șosele bune, câte una pe fiecare mal al său, legând pe ambele părți sate mai mari și mai mici, dar toate cu gospodari harnici. Chetrosu e dintre cele mai mici, de aceea, poate i s-a denaturat pe parcurs denumirea în fel și chip: Chetrosu-Bâc, Petrești, Pietrosul, Chetros, Chetrosa, Chetros pe Bâc, Chetroasa-Bâc, ba chiar și Chetroasa-Neamț și apoi Viliams.
O movilă funerară de la marginea satului, în care s-au găsit câteva morminte din epoca timpurie a bronzului, de peste 4000 de ani în urmă, probează existența vieții omenești pe aceste meleaguri. Toponimul Petrești apare într-un zapis de întăritură semnat de Domnitorul Ștefăniță cel Tânăr în 1521-1522 pentru urmașii lui Șoimaru pe un rând de sate, printre care sunt și Petreștii de pe Bâc. Dar ce era aici, pe acest loc? O siliște, o casă, un bordei, o colibă, o stâncă, un bolovan? Documentul nu ne dumerește. Era locul pietros? Posibil. Alte toponime Pietrești, oricum, pe aici nu descoperim. În alt document, tocmai din 26.06.1796, apare ca punct de hotar pe moșia satului Mereni. Dar iar ne punem întrebarea: ce o fi acest punct de hotar – siliște, casă, loc pietros ? Apoi din nou, după mai bine de jumătate de secol, aflăm că locuitorii Chetrosului au pregătit 4000 puduri (1 pud = 16,38 kg) de fân pentru cavaleria rusească. Acum devine clar că e vorba de o localitate. Vladimir Nicu atestă satul cu anul 1840. În 1859 localitatea avea 8 case cu 22 bărbați și 21 femei. Doi ani mai târziu acest sătuc din regiunea Sângera aparținea moșieresei Mîlnikov. Mai au pe aici posesiuni de pământuri și păduri proprietarii Lugovski, Arseniev, Semigradoc și Mănăstire Golia. Dar sătucul nu crește, ba devine mai mic, în 1875 având numai 7 case cu 23 bărbați și 27 femei. Însă nu o duc rău: au 14 cai, 44 vite cornute mari, 240 de oi.
Ziarul „Drug” („Prietenul”) publică la 12.08.1906 un anunț: se dă în arendă moșia Chetrosu – 1161 (1 desetină = 1,09 ha) desetine de pământ. Probabil, nu prea avea cine lucra. Apoi, în 1908 , aflăm că satul e colonie germană și se numește deja Chetroasa-Neamț. Oricum, sătucul parcă începe se crească, în 1910 având 114 locuitori; s-au născut 9 copii și au decedat 6 oameni. Vilhelm Vainert ținea 200 desetine de pământ, Andriaz Neccher – 250, Iacob Mertz – 150, Fririch Vehter – 117, Daniil Vainert – 50, Gheorgh Gherman – 75, Iachim Neccher – 75 etc. Din anuarul României pentru 1932- 1933 aflăm că satul Chetros-pe-Bâc, situat la 1 km de gara Mereni, avea 205 locuitori, iar instituția „Casa Noastră” mai distribuia 395 ha de pământ pentru 69 țărani din Chetrosu. Dintre proprietarii nominalizați deja se mai căpătuiesc cu o moară Andriaz Neccher și cu încă 98 ha de pământ Iacob Metrz. Mai au pământ mult Andrei Schultz – 77 ha, Gotlib Renche – 55 ha, Cristian Tiede – 33 ha. Dar se repatriază nemții și satul rămâne aproape pustiu. Administrația sovietică deschide aici o stație de cercetări științifice în domeniul cerealelor, transformată apoi în gospodăria didactică „Chetrosu” a Institutului Agricol din Chișinău, la dispoziția căruia se pun 900 ha de pământ. În continuare mai toate informațiile se referă la această gospodărie, care și-a lărgit cercetările și activitatea practică și în domeniul zootehniei, s-au construit aici mari ferme de vite, porci și păsări. În legătură cu transformările survenite în economia localității se instalează aici noi familii și populația crește, ajungând în 1979 – la 1764 de oameni, 1989 – 1799, 2001 – 2020. Satul are gimnaziu (fostă școală medie), cămin cultural, 2 biblioteci, punct medical, grădiniță de copii, oficiu poștal. (Sursa: Localităţile Republicii Moldova: itinerar documentar-publicistic ilustrat, Volumul 3, Agenția Națională de Presă „Moldpres”, Chişinău, 2001).